marți, 25 septembrie 2012

Unica


Stau asezat pe canapeaua plina de amintiri.Pe canapeaua la care as putea ajunge legat la ochi din orice punct mi s-ar da startul.Pe canapeaua asezata fata in fata cu biblioteca pe tot peretele, usor demodata acum atat prin m’odel cat si prin faptul ca biblioteca este neacceptata de ,,moda de astazi care considera odata cu biblioteca si cultura desueta. Pentru ca, ce nevoie avem de cultura clasica atata timp cat se poatre traii si fara? Si in plus exista o cultura a modei,o cultura a muzicii moderne,o cultura chiar a industriei de automobile sau de ce nu o cultura a cinematografiei…
In stinga pe acelasi perete usa de intrare din hol, iar pe peretele din stanga doua fotolii asezate unul linga altul, fata in fata cu latura ce contine fereasta, in dreptul careia este un copacel in care se strang pasari galagioase.
Stau asezat pe canapeau asta ce are doua lemne undeva pe la mijloc,si pe care daca te asezi in graba risti o durere de cateva minute.Deasupra canapelei atarna martora la toate fericirile si suferintele traite acolo o oglinda enorma cu rama din sticla cu modelel inflorat,si care tot timpul imi da senzatia ca se va prabusi o data peste canapea si o va strivi iar o data cu ea si pe mine. Pe canapeaua asta stau asezat desfacut la camasa iar ea este in bratele mele in genunchi cuprinzindu-ma atat cu miinile cat si cu picioarele intr-o imbratisare de dragoste cred, usor disperata si plinge. A inceput sa plinga pentru c-am jignit-o dar cred ca acum plinge durerea greselii pe care a facut-o fata de mine,a greselilor pe care le-a facut fata de ea, sau poate ca asa imi doresc eu sa fie iar ea plinge doar de suparata. Plinge incet la mine in brate cu capul sprjinit de umarul meu, iar plinsul ii da o moliciune si o fierbinteala aparte la mine in brate, care dincolo de furia ce m-a facut s-o jignesc,sau de durerea din suflet imi da o stare de excitatie ce ma indeamna sa trec la demersuri de impacare,insa orgoliul ma tine tare.
Din cauza lacrimilor ochii ii sunt usor umflati iar machiajul ii este intins pe toata fata.O vad cum plinge cu usoare suspine stand la mine in poala, imbratisati, iar o lacrima mare si fierbinte ii aluneca usor de pe obraz pe pieptul meu si o simt cum aluneca pe mine,umeda si fierbinte.
O data cu ea mintea imi fuge la momente din viata sau aiurea,la tot ce a fost frumos si la tot ce umbreste clipa de fericire.O simt tremuranda in momentul in care o vad prima data si sclipirea din ochi i-o vad si zimbetul .O vad daruindu-se complet catre mine si-i simt respiratia agitata si calduta si simt ce simteam atunci,cand tot ce simteam era ea si cu mine, singuri in lumea ce-o creasem special pentru ea. Si resimt imbratisari sincere si tandre de ore de uitare de sine si amor nebun acolo pe canapeaua de sub oglinda fata in fata cu o biblioteca desueta. Si tot acolo simt ura ce-i port si tristetea de a o fi cunoscut-o tocmai pe ea pe cea ce seamana identic cu mine poate sau poate este tocmai opusul meu. Pe femeia ce simt ca nu poate sa fie femeie sociala dar lipsul acesta il suplineste in momentele intime cand simt ca este femeie cat toate femeile pe care le-am cunoscut pana acum. Aceasta femeie ce m-a facut sa simt ca intr-o femeie am fost inainte de-a fi si ea este femeia in care trebuie sa intru pentru a resimtii sublima liniste a fericiri. Si simt cum fiinta asta complicata sau poate simpla dar pe care eu o complic mi-a patruns in fiecare celula in fiecare simtire a mea si-n fiecare gand.Imi amintesc cu o exactitate ce pe mine ma uimeste sau mai bine zis ma sperie, fiecare detaliu din ceea ce reprezinta ea sau relatia noastra. De la clipa in care am remarcat-o pana acum si pana la toate toate visele pe care le-am avut cu ea in somn sau in clipele sublime de visare in stare de veghe, toate imi sunt sapate adanc intr-un fel de memorie afectiva pe care nu stiu unde s-a localizez, insa ea exista si functioneaza cu maxima precizie.
Uneori insa realitatea si visele, temerile si sperantele se impletesc intr-un fel de sentiment de iubire si ura ce te indeamna la un abandon total in bratele destinului. Iar eu continui s-o judec pentru toate pacatele pe care le-a facut sau nu, cu mine sau cu altcineva pentru pacatele pe care daca nu le avea nu as fi putut s-o iubesc astfel dar care pacate acum imi impiedica vointa rationala si-mi complica existenta in contrasens cu imboldul sufletesc care ma indeamna sa fac gresala poate sau tocmai cea mai importanta mutare a vietii mele.
Iar ea sta in bratele mele in genunchi imbratisandu-ma strans,si plinge. Inca mai plange,si-i simt moliciunea trupului si fierbinteala lui,iar mirosul fin al respiratiei i-l simt pana in adincul sufletului suspin cu suspin, si ma saruta usor incercand parca astfel sa-mi spuna cat de mult ma iubeste. Simt usoara atingere a sanilor ei pe care de sute de ori i-am sarutat patimas fara sa ma satur. Iar trupul meu isi doreste inca sa ii sarut fiecare celula a pielii ei netede fara nici o imperfectiune. Insa deasupra tuturor senzatiilor domina vointa care ma opreste. Mi-ar placea sa gasesc o rezolvare a acestei probleme care la prima vedere este simpla dar la o analiza personala nu are solutie. Si-ajungi si te intrebi ce Dumnezeu e dragostea asta care ajunge in egala masura sa te ridice pe culmile fericirii dar si sa-ti provoace durere in suflet de o usturime nedefinita. Cum este posibil ca niste ganduri sa te poata opri sa fii fericit alaturi de femeia in bratele careia ai simtit dulceata morti ore in sir de sute de ori,caci ce este momentul cand nu mai simti, nu mai gandesti nu mai existi decat intr-o senzatie continua in care nu doar sufletul ci si trupul tau este fericit fara ca tu sa mai simti ca ai trup sau suflet decat un fel de-a muri,de placere as putea spune,de gust de viata, in bratele ei.
As vrea sa inebunesc brusc acum si sa uit. Sa uit de ea si de magia ce o simt cand imi este alaturi. As vrea sa dau timpul inapoi si sa nu o mai cunosc a doua oara. Sau si mai mult sa dau timpul inapoi si sa explic omeniri ca dragostea este cel mai rau lucru ce i se poate intampla in viata. E ciudat, muncesti de-a lungul anilor pentru a construi individul ce iti doresti sa devii iar cand esti aproape gata,cand esti mandru de tine cel care esti,de propria-ti creatie, apare brusc dragostea care darama tot.Toate principiile, toata masculinitatea, luptatorul, caracterul,juramintele, toate se prabusesc la picioarele ei si te trasforma in cea mai moale si siropoasa telenovela latino.Te transforma in tot ce urai mai mult iar ea nici macar nu observa sacrificiul acesta al tau, sacrificiul de sine. Mai grav este ca de multe ori nici tu nu il observi si starea aceea jenanta in care comportamentul, cuvintele, pana si vocea si sperantele se transforma, starea aia pe carea ai luat-o in ras o viata vazand-o la altii,starea aceea te face fericit.
Iar lacrima aceea fierbinte continua sa se prelinga atat de usor pe pieptul meu incat abia se simte miscarea.Mai mult fierbinteala ei imi trezeste simturile si ma apropie sau ma goneste de propria-mi vointa.
O vad sau mai bine zis o simt langa mine intinsa pe unul din sutele de sezlonguri intinse de localnici pe maul marii. Stam expusi la soare pentru a ne bronza. E prima data in viata cand stau intins special pentru a astepta ca soarele sa-mi arda pielea. Insa o fac de dragul ei pentru ca stiu cat de mult isi doreste. Stam intinsi pe sezlog tinandu-ne usor de mana asa doar pentru a avea o confirmare fizica a fericirii pe care o traim in fiecare secunda cand suntem impreuna. In mod normal as fi spus stau intins pe sezlong alaturi de ea si o tin usor de mana,insa dragostea are grija sa te desfiinteze pana la capat in asa fel incat nu mai poti gandi eu si ajungi fara sa intelegi cand sau cum sa gandesti si sa simti noi. Asadar stam intinsi la soarele care arde din ce in ce mai tare. Picioare ne sunt pline de nisip si de scoici care pe masura ce se usuca ajung sa ne provoace usturime din cauza sarii si a intepaturilor. In jur este o galagie cum doar pe litoralul romanesc mai gasesti. E atata galagie incat abia reusesti sa-ti mai auzi gandurile printre acorduri orientale, strigatele comerciantilor care isi promoveaza in gura mare marfa si zbieratele copiilor care altfel ar fi vorbit mai incet dar din cauza galagiei sunt nevoiti sa ridice tonul pentru a se intelege. Din cauza caldurii am inceput sa transpir si simt cum apa si sarea ies din mine si timpanele imi tiuie si scoicile din picioare ma inteapa si ustura, si cu toate acestea eu sunt fericit. Sunt fericit pentru ca sunt alaturi de ea la mare si doar pentru cateva zile, sunt fericit pentru ca simt o atingere tandra pe mana si stiu ca atingerea aceea este a ei. Ma gandesc ca in rai sau in iad este foarte importanta stare sufleteasca pe care ti-o confera Dumnezeu si ca nu ar trebui sa faca mari cheltuieli cu amenajarile. Ma gandesc ca nu m-ar deranja foarte tare sa fierb intr-un cazan cu smoala daca am o mana afara si simt atingerea asta pe care mi-o doresc si de de care sunt sigur ca e a ei.
O vad infofolita cu fular la nasuc, iarna la munte pe Valea Prahovei. Era in cursul saptamanii iar statiunea avea foarte putini turisti. Era o zi insorita si frumoasa in ciuda gerului care nu accepta deloc sa se mai inmoaie. Patinoarul era liber iar in boxele amplasate pe stalpi se auzeau hituri vechi ce te indeamna la visare. Am inchiriat patine si ne-am jucat pe patinoarul gol si curat tot la dispozitia noastra.Si dispozitie aveam suficienta. Ne-am rasfatat, am rasfatat-o, ne-am imaginat ca suntem la patinaj artistic si incercam sa imitam figurile vazute seara la televizor. Am visat cu ochii deschisi si am participat efectiv la visul pe care doar cu ea l-as fi putut trai. Am inmuiat gerul cu ciocolata calda si vin fiert. Ne-am tavalit pe gheata si ne-am sarutat,am plimbat-o in brate si am ridicat-o de cate ori a vrut sa incerce o figura noua. Am simtit-o cu mine si am simtit-o a mea.
Noaptea aceea nu am dormit de loc. Organismul cand este fericit nu are nevoie de de odihna si nici de hrana si nici de apa. Are nevoie de ea si atat. Nu ar strica insa o sticla doua de sampanie pe care sa o sorb de pe trupul ei fierbinte. De dragul tremurului din trupul ei,de dragul chipului pe care i-l priveam cum este perfect relaxat cu ochii inchisi cand o simteam sub mine si o putem saruta patimas. O simteam si ma simtea. Nu aveam nevoie de cuvinte si nci macar de priviri pentru a comunica. Stiam cand trebuie sa fiu tandru si atent, cand trebuie sa o mangai asa cum doar pe ea am mangaiat-o vreodata. Simteam cand isi doreste sa o patrund si sa o posed animalic, simteam fiecare mangaiere si fiecare sarut pe care si-l dorea. Simteam alaturi de ea mirosul pajistilor, adierea vantului, vuietul cascadelor sau pocnetul focurilor de artificii, in patul acela de hotel in care nimeni nu a simtit ce am simtit eu si nimeni nu va mai simti vreodata.
Sau poate ca au simtit.Cei ce au avut-o inaintea mea. Nu camera ci pe ea. Cei care ma privesc si spun nu mai fi atat de mandru ca am fost si noi pe acolo si stim despre ce e vorba. Cei pe care ii urasc sincer fara ca macar sa fie vinovati pentru ca au au avut-o. Pentru ca saliva,sperma sau poate lacrimile lor au intinat ingerul fericirii mele. Inger care in egala masura imi provoaca acum insuportabil de multa suferinta.
Stau pe canapeau de sub oglinda asezat desfacut la camasa iar ea este in bratele mele in genunchi cuprinzindu-ma atat cu miinile cat si cu picioarele intr-o imbratisare de dragoste cred, usor disperata si plinge. A inceput sa plinga pentru c-am jignit-o dar cred ca acum plinge durerea greselii pe care a facut-o fata de mine,a greselilor pe care le-a facut fata de ea,sau poate ca asa imi doresc eu sa fie iar ea plinge doar de suparata. O vad cum plinge cu usoare suspine stand la mine in poala,imbratisati,iar o lacrima mare si fierbinte ii aluneca usor de pe obraz pe pieptul meu si o simt cum aluneca pe mine,umeda si fierbinte. Poate nu-i aceeasi lacrima pe care am simtit-o la inceput insa o simt la fel de intens,la fel de fierbinte si alunecandu-mi la fel de usor pe piele.
Cele mai importante razboiaie le ai cu tine insati si de cele mai multe ori tu iti esti cel mai mare dusman.Dezastrul sau succesul de-o viata sunt in urma unor hotarari pe care tu le-ai luat pentru tine,iar viata ta este urmarea consecintelor hotararilor deja luate.Inse in momente ca acesta e foarte greu sa iei o hotarare. Imi vine sa renunt la tot si o iau de la capat sau din contra sa renunt la mine si sa imi dedic viata ei. Ei cea care ma imbaiaza in miere si lacrimi pentru a-mi vindeca ranile pe care tot ea mi le-a facut sau poate mi le-am facut singur sau Dumnezeu mai stie pentru ca usturimea din suflet nu ma lasa sa gandesc ci doar ma framanta la fel ca si lacrimile ei ca si suspinele usoare si gurita ei dulce si frumos mirositoare si zambetul ei copilaros.
Imi amintesc zambetul ala dulce al ei si fascinatia sincera la vederea curcubeului sau a unui camp de flori.Imi amintesc una din calatoriile pe care le-am facut impreuna. Era un traseu lung care presupunea sa traversam mai multe lanturi muntoase iar fascinatia tocmai de aici venea. Din a fi pe varful muntelui ca mai apoi sa coboram si iar sa urcam si sa trecem prin soare si apoi prin ploi si printre brazi uriasi ca mai apoi sa admiram poiene sau capite de fan. Simteam sincer ca sunt fericit sa fiu cu ea in acea impreunare cu natura, in acel clipe in care toate simturile mele senzoriale sau sufletesti se bucurau de fericire. Ea fotofrafia pe rand ploaia,curcubeul,copaci sau pajisti inflorite. Ma bucuram de bucuria ei in acelasi timp de a mea incat ma gandesc la faptul ca si numai pentru momentulala ar trebui sa-i iert orice pacat.
O vad totusi cum plinge cu usoare suspine stand la mine in poala,imbratisati,iar o lacrima mare si fierbinte ii aluneca usor de pe obraz pe pieptul meu si o simt cum aluneca pe mine,umeda si fierbinte.
Si poate ca stie de ce plange, pentru ca astazi am sa ma ridic de canapeaua asta pentru todeauna si am sa-i spun Adio…

2 comentarii:

  1. cat de mult mi as dori sa te reintorci pe canapea..................

    RăspundețiȘtergere
  2. si sa nu existe niciodata acel adio,Andut...

    RăspundețiȘtergere