marți, 25 septembrie 2012

Simona


Simona planuise nunta in August. Avea rochie si pantofi si flori frumoase si invitatii si voal, ca orice mireasa fericita ce avea un mire ce o iubeste. Dincolo de parerile mele despre casatorie, Simona simtea ca lumea e frumoasa si ca viata capata sens pentru ea, acolo, in satul ei din inima moldovei. In fiecare seara inainte de culcare deschidea sifonierul si isi privea minute in sir rochia visand la ziua in care va fi o mireasa frumoasa ca o printesa si isi imagina cum va dansa toata noaptea alaturi de el, sub lumina privirilor celor prezenti care o vor sorbi din priviri si ii vor invidia fericirea. Si-ar fi dorit in ciuda superstitiilor sa il lasa sa o vada macar o data imbracata in rochie inaintea nunti, dar mama ei, femei cu frica de Dumnezeu ii repeta obsesiv ca...nu e bine. In fiecare seara iubitul ei venea sa o vada iar ea nu mai vorbea de alceva decat de nunta, de pregatiri, de nasi, de domnisoara, de tort, si de toate cele neceasare unei nunti reusite in satele moldovei. Acum Simona este intr-o tabara de refugiati, sta in coltul unui cort si plange. Refuza sa manace, sau orice fel de ingrijire si nu vrea sa mai stie nimic. Plange incet fara se epateze si chipul ei frumos este patruns de suferinta neaplinirii unui vis. Iubitul ei ajuta ca si voluntar la salvarea oamenilor, iar casa lui ca si a ei este acum un morman de pamant ascuns undeva sub ape. Si acolo, in mormanul acela, sunt ingropate visele si sperantele Simonei, infasurate in rochia aceea alba de mireasa a ei si in pantofii albi, si in voalul cu broderii alese. Simona isi doreste sa moara acum. Ea nu vrea sa stie si nici sa intelega cum este cu natura nici cu apa, si nici cum este cu politica si cu cei care au deturnat banii care ar fi ridicat un dig in calea nefericirii sale. Simona uraste sincer, din toata fiinta ei, din tot sufletul ei, din toata suflarea ei, si destin si guvern si oameni si predinte, si televiziuni. Simona se simte acolo sub ape in rochia ei si simte cum moare odata cu casa aceea in care si-a lasat toate amintirile copilarie ei scurte facute acum un morman uitat de pamant. Simona exista si diseara voi merge din nou sa o vad si sa ma asigur ca e bine. Nu solicit pentru actiunile noastre donatii publice pentru ca astea starnesc banuili. Va rog numai sa va implicati ca si volutri acolo unde este cazul si sa veniti pentru proiectele viitoare alaturi de mine pentru a putea construi o societate civila puternica in cale guvernelor corupte de acum!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu