marți, 25 septembrie 2012

Noema



Privesc mirat in jur si constat ca pe zi ce trece devin tot mai ciudat pentru semenii mei. Neadaptarea la cerintele sociale oricat de rele ar fi acestea duce individul la marginea societatii. Iar eu sunt acum la faza reprosurilor. Cu toate acestea sunt consecvent in a crede in idealuri. Consider ca marea noastra problema consta in faptul ca locul educatiei burgheze care salva civilizatia de la promiscuitate a fost luat de de educatia primitiva. Sigur ca e mai simplu sa iti doresti sa iti umpli conturile si stomacul decat sa vrei sa iti umpli sufletul si creierul cu informatii si experiente. Eu insa cred in  A FI mai mult decat in A AVEA.
Ca si educatie sunt economist asadar foarte putin atent la forma exprimari, concentarat pe fond si recunosc asta. Intreb totusi ce soi de educatie a manierelor impinge persoane sa isi expuna cunostintele mecanice de gramatici aici jignind uneori autorul sau alte persoane cu care dialoghez in comentarii? De ce ne lasam amagiti de educatia fast food ? Ce placere este sa mananci fara tacamuri indesand mancarea in gura cu mana? Ce placere este sa traiesti fast food fara sa ai maniere, idealuri sau principii. Ce placere este sa te bucuri numai de acumularile tale materiale de binele tau fizic si de lumea ingusta pe care ti-o creezi? De ce facem asta dupa sute de ani de munca in a ne civiliza?
Ce ne face atat de egoisti? Unde este omul din noi? Unde ne este umanitatea? De iubim egoist? De ce nu mai avem mila? De ce nu ne pasa si de cei din jur?
De ce nu reusim sa deschidem ochii si sa vedem complexitatea lucrurilor?
Am baut de-a lungul timpului o mie de ceiuri. Unul singur l-am baut impreuna cu o gheisha. Pe ala nu am sa il uit niciodata. Ati vazut cum prepara un ceai fetele alea? Cata atentie la detaliu, la gratie, la amanunt? Nu a scos un cuvant dar a reusit sa imi produca cele mai placute senzatii prin complexitatea experientei.
Nu am vorbit niciodata despre fundatia cu care lucrez. Nu am cerut nimanui ajutor si nu m-am plans nimanui niciodata. Luptam ca sa permitem acces la educatie copiilor din familii sarace aflate zone blestemate. De-asta alerg prin tara. Fara educatie nu avem nici o sansa. Si facem asta acum cand guvernul inchide scoli si taie masiv fondurile pentru educatie. Facem asta cand societatea prin modelele ei false ne promoveaza dorinta de imbogatire. Luptam cu parinti saraci care vor sa isi trimita copii la munca pentru ca vad limpede cum scoala nu aduce bunastare.
Ne plangem de suferintele noastre? Sunt numai rasfat. Adevarata suferinta este in ochii tatalui sarac care sapa groapa in care ii va fi inmormantat fiul. In ochii mamei ai carei copii plang de foame iar ea nu are ce sa le ofere. In sufletul meu poate cand in timpul asta incer sa ii conving sa mearga sa invete.
Ce e cu mine? Si eu ca si altii am vise si sperante si temeri numai ale mele poate, ramase din copilarie, poate acumulate in timp, unele permanente altele ascunse acolo adanc,dar care mai apar uneori in timp si care ne definesc atitudinea si comportamentul.Sunt om cu virtuti si defecte. Si cu vointa.Acum nu mai vreau sa ma arunc in realatii aiurea. Vreau sa am timp pentru mine, pentru proiectele mele si imi doresc o partenera cu care sa rezonez. Poate ca nu voi gasi in viata aceasta aleasa si nici nu voi pleca prin regat cu pantoful in mana, dar nici nu voi vrea sa imi pierd timpul cu nestemate neslefuite.
Ce e cu blogul asta? Este refugiul meu. Aici este insula mea de iubire si de viata. Este emanatia sufletului meu.Este o zona pe care pun mare pret.Aici ma incarc cu energia pura a vietii pentru a putea incepe o noua zi printre oamenii cu adevarat suferinzi, in lupta cu guvernul antiuman,si cu birocrati precum in cartile lui Kafka.
Nu ma subestimati punandu-mi eticheta de visator. Pot vedea lumea grafic si pot scrie despre ea. Va place asa?
El manaca seminte, ea mesteca guma. El e sarac lipit si mort de foame, ea e minoara si moarta dupa pula.
Ei i se spune Musca lui i se se spune Shark. Ea danseaza pe boxe in cluburi iar el ii ofera protectie in cartier.
Disperat de saracie el hotaraste intr-o zi sa fuga in Italia unde sa faca bani. Ea afla si plange speriata de despartirea de el. Ca sa fie sigur ca il va astepta cat va fi plecat, el o duce in biserica unde o pune sa-i jure fidelitate. Ea nu are nici un Dumnezeu si nici o problema sa jure. Nici el nu are vre-un Dumnezeu dar spera ca ea are si ca ii va credincioasa. El pleaca brusc fara sa ii spuna. Ea se combina cu un recuperator. Vorbesc pe mesenger in fiecare dimineata. El o minte ca lucreaza la o benzinarie, ea il minte ca este cuminte si ca il asteapta. El de fapt e acolo cu femei la produs, iar ea isi face viata cu recuperatorul burtos si cu ceafa lata.
El afla si nu mai vorbeste cu ea. Ea se desparte de recuparator si se combina cu un mos bogat. El vine in tara si se intalneste cu ea. Ea nu mai vrea sa auda de el pentru ca mosul o iubeste. Mosul afla ca de intalnirea cu proxenetul si o goneste in strada.
Ea, ca orice alta femeie bogata in experiente se casatoreste cu un politist care nu pricepe cum sta treaba dar o iubeste pentru ca e frumoasa si se fute misto. Unde e iubirea in toata povestea asta? Peste tot, doar e o poveste de cartier. Asta e adevarul din strada. Si asta e o poveste pentru cei care ma acuza ca sunt un visator!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu