marți, 25 septembrie 2012

Metamorfoza



Din ziua aceea a incetat sa mai fie o fetita.
Pana atunci, cel mai bine stia sa fie frumoasa. Sau poate asa vedeam eu. Ii admiram totul. Nu avea nici un defect. Nu toti prietenii o gaseau drept o fata frumoasa. Dar mie imi placea asa. Iar defectele pe care ei le vedeau si cu care ma tachinau uneori, pentru mine erau calitatile de care simteam ca nu m-as putea desparti vreodata. Era ea. Era motivul pentru care dimineata ma trezeam zambind, dupa visul frumos in care ea era protagonista. Era ziua insorita din jurul meu, chiar si pe timp de furtuna, si cel mai mult, era motivul pentru care pe cer in fiecare seara vedeam stele. Era subiectul meu de rugaciune, proiectia mea in viitor, secunda mea de liniste. Era o fetita pentru care voiam sa exist si sa lupt.
Dar, din ziua aceea a incetat sa mai fie o fetita.
Din ziua in am aflat ca biserica sufletului meu, templul viu al iubirii  la care eu nu indrazneam sa vin fara flori si ofrande, trupul acela pe care l-as fi sculptat cu mainile goale in piatra, trupul ala a fost intinat cu buna vointa.
Din ziua aceea a incetat sa mai fie o fetita.
Din ziua aceea am inteles ca lumea mea va fi altfel. Ca nu iubirea, si nici binele nu va invinge si ca visele frumoase se uita si chiar mor. Ca singur m-am nascut, singur imi traiesc viata si voi muri la fel de singur. Ca este suficient ca o secunda intreg universul sa conspire impotriva ta, si atunci sa pierzi totul.
In ziua aceea s-a daruit altui barbat. Din ziua aceea a incetat sa mai fie o fetita.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu