marți, 25 septembrie 2012

Ioana


.     .     . Ioana... e ,,tipa aceea” draguta din Cluj. Este studenta la Universitatea Bucuresti .A venit aici impreuna cu  tatal ei care lucreza undeva la guvern.
Ioana este o fiinta vesela. Ioana zambeste. Iar cand zambeste Ioana tot universul zambeste odata cu ea. Ioanei nu-i place Bucurestiul dar nu are de ales. Chiar daca la inceput a fost un pic speriata, Ioana a reusit sa isi faca prieteni, sa descopere oameni si sa existe.
La scurt timp dupa Ioana, in Bucuresti a ajuns si Sergiu. Sergiu este iubitul ei din copilarie, este un proaspat avocat, iubitor de cariera, despre care pot spune ca este incantat de venirea in capitala. Aici poate profesa impreuna cu cei mai buni din domeniu. Iar o experienta ca asta nu este de neglijat.
Ioana si Sergiu se iubesc de cand ea era in liceu iar el student la drept in Cluj.
Povestea asta trebuia sa se termine cu: ,,au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
Dar nu este asa.
Aproape in fiecare zi, dupa cursuri, sau chiar mai devreme, gashca de fete a Ioanei iese la o cafea in una din cafenele din preajma facultati. Acolo este locul unde ele isi povestesc temerile si visele, sperantele sau realitatile petrecute in perioada in care nu s-au mai vazut. Este oaza lor existentiala.
Acolo se afla Ioana cand monotonia vietii sale a fost tulburata de un telefon. Un numar necunoscut. Un numar. O voce.Un accent din ardeal. Un tip care se recomanda George. George ii spune Ioanei ca o cunoaste si o admira de mult. Si argumenteaza ce spune. Ii spune unde a vazut-o prima data, si-i spune ca stie rochita ei inflorata din care nu ii mai venea sa iasa anul trecut. Ii spune ca stie si terasele din Cluj unde ea mergea cu fetele si drumul ei catre casa si pe Sergiu.
Nu i-a dat mare importanta Ioana dar nici nu i-a interzis sa o mai sune. George a ramas mica ei distractie discreta si inocenta. Vorbeau frecvent la telefon despre nimic. George ii povestea ce este pe la Cluj, ii amintea ca este atras de ea si ca isi doreste mai mult. Ea zambea de fiecare data, ii povestea ciudateniile Bucurestiului, intampari ciudate de-ale ei sau de-ale colegelor, in asa fel incat George devenise o obisnuinta. Era vocea din telefon calda si blanda care o ajuta sa depaseasca momentele dificile, dorul de casa, si nevoia de confidenta.
Si asta se intampla de pe vreme pe cand Ioana venise in Bucuresti. Pentru ca acum Ioana se pregateste de licenta si se gandeste serios sa continue cu un master.
George stie ca are mult de invatat si ii spune intr-o zi ca nu o va mai suna o perioada.
Numai ca examenele trec si odata cu ele trece si vara, si toamna trece si iarna si anul intreg. O perioada...Oare ce a vrut sa spuna cu o perioada? Sau a patit ceva? De ce nu ma mai suna? Sau poate ca m-a uitat. Nici nu stiu cum arata.De ca ma gandesc asa la un tip despre care nu stiu aproape nimic ? Poate ca s-a saturat sa mai astepte. Sau poate ca nu sunt eu cea pe care o cauta. Cine stie ? Si eu de ca ma tot framant atat ? Pana la urma numai suna si gata. Nu mai conteaza. Cand va vrea el va suna. Sau nu..
Ei, dar ce fata nu a mai trecut prin asta? Ioana reuseste cu timpul sa se gandeasca mai rar, iar apoi sa se obisnuiasca cu lipsa discutiilor de alta data.
Mai cuseama ca Sergiu terminase deja stagiatura si devenise un avocat de suscces, iar mare lui bucurie se concretizeaza intro zi cu....un inel de logodna iar odata cu el.... data pentru ziua nuntii.
Ziua nuntii... Orice fata spera la ziua asta. Orice fata isi doreste sa traiasca ziua aceea in care este cu adevarat printesa in rochie alba, ziua in care toti prietenii petrec in cel mai frumos local si se bucura pentru ea, pentru ca este printesa iubita de un suflet care isi doreste sa-i fie alturi o viata.
Pregatirile de nunta, rochia, localul, muzica, tortul, invitatii, nebunia, agitatia, toate gramada dornice sa-i umple viata Ioanei si timpul care se scurge si ...astazi e ziua nuntii. E dimineata. Ioana e la stilistul care o pregareste cu mare grija. Se priveste in oglinda uriasa si parca nu ii vine sa creada ca urmeaza sa spuna un DA oficial. Isi aminteste fiecare amanunt al pregatirilor si nu reuseste sa depaseasca emotia momentului pana cand agitatia vietii sale a fost tulburata de un telefon. Un numar necunoscut. Un numar. O voce.Un accent din ardeal. Un tip care se recomanda George.
-Ioana nu o face! Ioana nu te casatorii cu Sergiu ! Ioana fugi de acolo si hai sa fim numai noi doi ! Te rog Ioana!
Ioana inchide telefonul fara sa scoata un sunet. Il inchide de tot . Il arunca in geanta si incearca sa uite . Incerca din rasputeri sa uite cuvintele lui George care i-au rasunat in cap toata nunta, toata luna de miere, tot anul urmator, tot timpul.
George devenise obsesia ei, se gandea la el cand manca,cand facea baie,cand era la cursuri, oricand, si nu reusea sa ma invete nimic din cauza gandului care zbura numai la el. Se gandea la el cand mergea pe strada si cel mai grav se gandea la el  in momentele in  care facea dragoste cu Sergiu. Se visa patrunsa de George, sarutata si iubita. Dezmierdata de el, mangaiata si linsa. Se oferea lui definitiv sub orice forma de iubire in care totul era permis, in care fiecare punct al trupului sau se daruia sexual iubirii imaginare. Se abandona fanteziilor lui si traia bucuria satisfactie pe care o citea in ochii lui de fiecare data cand il simtea pulsand de dorinta in fiecare orificiu al trupui ei.Traia o viata dubla Ioana in care tot ceea i se intampla era proectat in cea de-a doaua viata, in cea imaginara in care ea  era tot timpul cu Geoarge, tipul fara chip, fara infatisare, fara forma, care nu a fost niciodata mai mult decat o voce in telefon.
Dracii si ingerii isi purtau razboaiele in lumea Ioanei. Facea eforturi supraomenesti sa pastreze aparentele si sa nu tradeze secretul sufletului ei. Ioana risca sa fie considerata nebuna.Era constienta de gravitatea experientei pe care o traieste dar era captiva in lumea viselor pe care si le creea. Avea nevoie de un surogat al fericirii in lipsa existentei celei reale.
Speriata de ceea ce i se intampa Ioana hotaraste sa plece cateva zile la Cluj. Singura, sa revada locurile copilarie, sa-si revada vechile prietene, sa uite.Dar inainte de a pleca trebuie sa reuseasca sa iasa din aglomeratia din Bucuresti cu semafoare prost reglate, cu oameni agitati,inghesuiala, claxoane si... un telefon: Un numar necunoscut. Un numar. O voce.Un accent din ardeal. Un tip care se recomanda George.
Finalul acestei povesti mi-l spuneti voi. Pe Ioana o cunosc, dar nimeni nu stie cum arata George.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu