marți, 25 septembrie 2012

Fluturi de noapte



Imi zambeste timida privindu-ma cum stau relaxat, asteptand la semafor,la volanul masinii. E trecut de 12, cred ca sa duce in club. Ii zimbesc si uit de semafor iar vidul de educatie din spate isi agita claxonul. Pornesc la plimbare prin Bucurestiul poluat, seara, cand Dumnezeu doarme iar oamenii mor.
Am oprit radioul si imi aud doar gandurile razbind printre sunetul motoarelor ce bazaie pe Magheru. Da, am iesit la ture si ma plimb. De maine plec iar din Bucuresti si nu stiu daca imi va fi dor de el, sau am vrut doar sa ies din casa. As putea sa sun baietii si chiar am sa o fac, dar mai tarziu. Noaptea e altfel. Aceeasi agitatie la Romana ca si in timpul zilei, numai ca seara sunt alti oameni. Si aceeasi daca ar fi, acum sunt altfel. Orasul e altfel, oamenii sunt alfel. Aratam altfel, ne comportam si gandim altfel numai pentru ca este noapte. Ma dau cu masina pe bulevard, printre cavourile imense, suprapuse, in care oamenii dupa o zi de viata, ca si o viata de fluture, se aseaza in paturile lor moi si mor. Da, mor,  nu mai sunt vii, nu mai gandesc, nu mai zambesc, nu mai urasc si nu se mai cearta. Doar cei ce iubesc mor cu grija ca moartea celui de langa el sa fie lina. Pe timpul mortii de-o noapte, bacterii micute, incep sa ne devoreze fiinta, emanand mirosul mortii si al putrefactiei, bucurandu-se de moartea noastra, ca emisari ai mortii absolute. Sunt aceleasi bacterii care ne albesc oasele la ultimul sfarsit. Dimineata renastem si atunci le alungam cu periuta de dinti si cu dusul, scapand de ele si de orice ar mai trada prezenta lor si a mortii, dar pana seara ele apar din nou, iar pe timpul noptii au grija sa ne aminteasca cat suntem de muritori.
Privesc ceasul de pe bord. Mai am timp. Prietenii mei deabia incep sa se stranga la ora asta.
Noaptea uitam de noi cei vii. Uitam de reguli, si de principii. Ne abandonam in valul faptelor fara sa stim de ce.
Privesc oamenii. Sunt frumosi.
Da stiu, imi vei spune ca sunt rai, ca fac crime, ca fura, polueaza, urasc si invidiaza, ca strang mai mult decat pot avea nevoie in zece vieti, ca parasesc, si amagesc, si multe imi poti spune.
Dar eu insist sa vad ca oamenii sunt frumosi. Eu ii vad cu cata grija isi tin de mana partenera cand traverseaza strada. Vad sclipirea stelutelor in noaptea din ochii ei cand il intalneste . Vad bucuria lucrurilor marunte facute impreuna. Ii vad dansand in cluburi, ii vad beti, stalcind cuvinte si sunt frumosi cand fac asta. Ii vad iubindu-se la orice varsta, iar daca atunci cand sunt tineri sunt frumosi, cand sunt batrani si grasi nadusesc ca niste porci cand si-o trag, iar asta le aduce fericirea.
Ii vad razand cu pofta despre nimic, si ii vad plangand. Pe toti ii vad plangand, mai rar sau mai des, oricata duritate sau indiferenta afiseaza.
Noaptea se vede mai bine cat sunt de frumosi. Pentru ca acum pe intuneric nu se mai ascund. Sunt ei. Tipa pe strazi, alearga, fumeaza, merg catre nicaieri, isi toarna in vene alcool , si se saruta.
Iar sarutul are o magie a lui. Pentru un sarut perfect trebuie sa fie noapte. Ziua ne pupam. In casa, in parc, pe furis in birou sau in sala de curs, pasional sau timid, daca e ziua e tot una. Magia noptii face ca pupatul sa devina sarut. Cand sarutam noaptea nu inchidem ochii.Si nu ne mai ascundem pentru ca suntem deja ascunsi. Iar ascunsi fiind lasam totul sa iasa la vedere. Rochiile de seara au decoltee adanci. Noapte nu ne e rusine cu trupurile noastre. Pe intuneric ne simtim singuri si ne dorim mai mult sa avem pe cineva alturi. Noaptea facem dragoste pasional, profund, cu disperarea de a trai intens ultimele clipe de viata de fluture, inainte da a ne aseza in paturile noastre moi si a muri. Stii ce te rog? Nu vorbi cu nimeni despre asta!
-Alo, da! .....Tineti-mi un loc, vin si eu.......Nu, singur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu