marți, 25 septembrie 2012

Cer...



Astazi pentru mine a fost o zi plina de lumina. Suna sec, dar a fost . Si de soare. M-am bucurat de natura in toata maretia ei si am facut asta  in cel mai autentic masculin mod posibil. Stiu, voi naste controverse legat de acest obicei mai vechi al meu, dar astazi am fost impreuna cu prietenii, in una din padurile din jurul Bucurestiului, la vanatoare.
Exista un sentiment aparte pe care il incerci in momentele astea. E vorba de moartea pe care o porti pe teava armei si pe care iti doresti sa o oferi primei fiinte care are nesansa sa iti iasa in cale. Si asta este daca vrei pana la urma pentru mascul in definiatia sa o distractie. Placerea ancestrala de a ucide pentru a te hrani, dorinta de a lua o viata pentru a putea sa ti-o pastrezi pe a ta.
Astazi am tras la fazani. Pasari frumos colorate, speriate de cainii care agitau zona, incearcau sa-si ia zborul si se ridicau de la sol pentru ultima data. Dupa zeci de kilometri strabatuti pe parcursul intregii zile si o prada frumoasa am am hotarat sa plecam inapoi in Bucuresti. In bena masinii, in portbagajul ala deschis al SUV-ului cu care am fost la padure, am stat intins, pe o saltea pneumatica printre fazani impuscati si bocanci namoliti, tot drumul catre casa. Am stat  pe spate si am privit cerul ca si cum l-as vedea pentru ultima data. Am stat pe salteaua aia murdara ca si cum as fi stat in cosciugul care m-ar fi dus pe ultimul drum catre intoarcerea fireasca in pamant. Si am privit cerul. E altfel cerul cand il privesti stand cu fata catre el  pentru ultima data .Mi-am dat seama cat de putine ori in viata asta am ridicat privirea catre cer. Iar crengile copacilor si firele de curent ce traverseaza strada se derulau ca un spectacol, si pasari pe care unori le vedeam zburand libere si darele desenate pe cer de zborul avioanelor si totul ma plasa in starea in care filmul vietii se deruleaza pe repede inainte, ca sa ajunga la inceputul amintirilor mele, care sa fie in filmul acesta adevaratul sfarsit.
Acesta este momentul revelatiilor, al framantarilor si al regretelor si-ajungi sa intelegi fara sa te intrebi ce este cu adevarat important in suma de valori pe care ti-ai creat-o de cele mai multe ori prin imitatie sociala. In timp ce ganduri imi invadeaza creierul si consiinta, vad nori cu forme vesele plutind alene pe cerul care ma priveste stand cu mainile pe piept si ma asteapta sa vin. Si simt ca as mai vrea o viata numai ca sa privesc norii si una sa caut cu privirea pasari printre crengi. Si nu am timp nici de-as ramane-n viata asta sa cer iertare celor pe care din firescul vietii i-am ranit. Mai vreau, orice minune mi-ai promite dupa, mai vreau sa stau in viata asta gri, cu oameni rai si  toata suferinta din ea, dar mai vreau sa stau inghetat de briza marii, cu tine in brate, pe nisipul umed, unde sa astept sa vad cum soarele rasare din mare cand eu sunt rupt de somn si parca nu mai am nici un chef  de spectacolul luminii lui.
Mai vreau sa trec pe sub balconul tau cand tu dormi si sa-ti spun noapte buna. Mai vreau sarutul somnoros de dimineata cand ma cauti cu boticul tau dulce sau sa oprim masina si sa pozam campul de maci mai vreau, sa simt iarba sub talpa goala, si sa ma holbez ca idiotul la ochii sau la fundul tau.
Mai vreau o viata in care sa nu-mi pied vremea cu lucruri marunte ci sa iubesc si sa ofer iubire si sa o propovaduiesc ca o inchinare in numele iubiri creatorului suprem care ne-a plamadit ca sa iubim.
Cu cine ai mai vorbit despre  http://anndrei.ro ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu